Cum un manager a fost răsplătit peste ani de zile, având o conduită corectă în afaceri

Sursa: pixabay.com (Commons Creative – free)

Allan Cheek era un tânăr manager, plin de ambiţie, dar care n-ar fi călcat pe cadavre pentru a-şi realiza scopurile. Patronul său l-a chemat şi l-a felicitat pentru modul în care a repus pe picioare diversele operaţiuni de care se ocupase până atunci. Însă venise timpul, a adăugat şeful, ca Allan să se implice într-un mod mai ferm şi mai responsabil în serioasele lui planuri de afaceri. Nu peste mult timp însă, Allan şi-a dat seama cât de serioase erau respectivele planuri. Primul era acela de a-l escroca pe un potenţial investitor, furându-i o mare sumă de bani. Cheek a refuzat să se implice, spunându-i şefului că, dacă va continua cu această idee, el va demisiona şi se va duce imediat la investitor, pentru a-l avertiza. Şeful s-a înfuriat. „Dar nu aveam încotro, declară el, aşa că mi-am dat demisia.”

Fără întârziere, a plecat la drum şi a străbătut cei două sute nouăzeci de kilometri până la Paignton, în Devon, unde locuia potenţiala victimă. Investitorul a fost descumpănit de vizita primită; nu crezuse că ar fi putut fi tras pe sfoară, dar a ascultat de sfatul lui Cheek.

Doi ani mai târziu, Cheek lucra în Londra, pentru o filială britanică a unei edituri americane care ajunsese într-o situaţie foarte dificilă. În numai câteva luni, investiţia iniţială se epuizase, iar firma avea o uriaşă descoperire de cont. Preşedintele american hotărâse să ia frâiele în mâini şi a venit personal din State pentru a-l concedia pe director şi a închide filiala. Cheek credea însă că ar mai putea salva ceva şi a lucrat toată noaptea la un raport în care arăta cum s-ar putea redresa firma, dacă nu ar fi desfiinţată. A doua zi, a discutat vreme de câteva ore cu preşedintele pe tema raportului, iar în final americanul a acceptat să-l lase pe el să se ocupe de filială.
– Totul e pe umerii tăi! au fost ultimele lui cuvinte înainte de a pleca.

Cheek depindea de un fir de aţă pentru a-şi pune planul în aplicare, aşa că primul lucru pe care l-a făcut a fost să mute sediul firmei din clădirea de birouri cu chirii mari, din Manchester Square. Cum avea nevoie de un nou sediu, a căutat la mica publicitate şi a găsit un anunţ pentru trei cămăruţe îmbâcsite deasupra unui garaj, într-o zonă cu case de locuit. A stabilit o întâlnire şi s-a dus să le vadă. Erau mici, dar ieftine. Şi totuşi, nu şi le putea permite. L-a urmat pe proprietar pe scări în jos şi au ieşit împreună în aleea pietruită.
– Sunt bune, i-a spus, dar există o mică problemă. Nu vă pot plăti nici o chirie, încă.

Şi i-a explicat situaţia în care se află, sperând din tot sufletul ca proprietarul să-i împărtăşească încrederea în firma ajunsă aproape de faliment. Proprietarul a rămas tăcut o vreme, după care l-a întrebat:
– Cum spuneai că te numeşti?
– Allan Cheek.
– Te-ai dus cumva la Paignton acum doi ani, să-l avertizezi pe un bărbat că se pregătea escrocarea lui?
– Da.

– Bărbatul era fratele meu. Dacă n-ai fi făcut-o, şi-ar fi pierdut economiile de-o viaţă. Mută-te când vrei şi îmi plăteşti când poţi.

“Şi aşa a pornit la drum editura Corgi Books”, spune Cheek. În decurs de patru ani, compania nu numai că şi-a achitat datoria faţă de generosul proprietar şi pe cea faţă de bancă, dar cu vânzări de cărţi cifrate la aproape jumătate de milion de exemplare anual, şi-a permis să se mute într-o nouă clădire de birouri, cu depozit alături, în Park Royal.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *