Îţi aduci aminte de săpunurile “Fa” şi “Lux”, săpunurile ascunse ale românilor de pe timpul lui Ceauşescu?

Pentru cei care au peste 40 de ani, poate că îşi aduc aminte că pe timpul lui Ceauşescu (în special în anii 80), cele mai râvnite mărci de săpun erau “Fa” şi “Lux”. Ele nu se găseau în mod oficial în magazine, ci se dădeau pe “sub mână”, fiind aduse din străinătate. Copil fiind, eu îmi aduc aminte, în special, de săpunul “Fa”, ambalat într-o cutie verde şi lucioasă.

Despre calitatea acestor săpunuri, mai e nevoie să vorbesc? Ele erau la 100 de clase distanţă faţă de jegoasele săpunuri româneşti, făcute din grăsime de câine (sau, din ce naiba erau ele făcute!?).

Pentru cei care nu ştiţi, “Lux” a apărut în 1899 ca şi săpun de rufe sub marca iniţială de “Sunlight Flakes”, produs fiind de compania britanică Unilever. În 1925 a început producţia de masă a săpunului “Lux” care, în 2009, a avut vânzări în întreaga lume de 1 miliard de dolari, ceea ce e impresionant (trebuie să recunoaştem).

Cu “Fa” lucrurile stau puţin diferit. Marca de produse cosmetice “Fa” (creme, geluri, săpunuri, geluri de duş, deodorante) aparţine concernului german “Fa” şi a apărut pentru prima dată în 1954. De ce “Fa”? Pentru că acestea sunt primele două litere ale cuvintelor germane “fabelhafte” = “fabulos” şi “fadenseife” = “săpun”.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *